duminică, 21 august 2011

Finally ARevista Atelierul in format print



Marţi, 16 august, librăria Anthony Frost a găzduit lansarea ediţiei tipărite a primei reviste de handmade din România – revista Atelierul.
Ne-am bucurat să avem alături de noi, la evenimentul de lansare, parteneri vechi şi noi, dar şi cititori şi artizani, oameni pasionaţi de frumos la fel ca noi.

Primul număr tipărit al revistei Atelierul are ca temă DIY (Do It Yourself) aşa că am adunat în el tutoriale din cele mai diverse: de la accesorii chic cum sunt floricelele faux-croşetate, la lucruri practice: un organizer de perete, un suport de creioane origami sau o broască ţestoasă – pernuţă de ace.



Am învăţat cum să ne organizăm atelierele cu inspiraţie şi care sunt cele mai creative moduri în care ne putem aminti de momentele speciale.

Am aflat cum sunt şi cum se fac deliciile pentru baie I love my skin, iar Gabriela Iancu ne-a încântat cu reţeta ei pentru fericirea făcută acasă – un smoothie din fructe exotice.

Am povestit cu Carla Szabo despre sursele de inspiraţie pentru accesoriile ei colorate şi cu fetele cochete de la VeloBello despre viaţa pe două roţi. Am făcut cunoştinţă cu incubator107 şi ne-am bucurat să aflăm de atelierele lor practice. Și pentru că vorbim de ateliere, am adăugat şi o cronică a Atelierului DIY pe care l-am ţinut în cadrul festivalului Street Delivery.

Dacă v-am făcut curioşi să citiţi primul număr tipărit al revistei Atelierul aflaţi că îl puteţi comanda direct la adresa contact@revista-atelierul.ro sau îl puteţi cumpăra din următoarele locuri: Libraria Engleză Anthony Frost (Calea Victoriei 45), Jumătatea Plină (MNAC), Clandestino (Bd. Carol I 63), Pukka Food (Str. George Vraca 7), Soul Rebel (Str. Blanari 14-16), Hippie Hippie Shake (Hanul cu Tei), CeaiEtc (str. Castelului 37, Braşov) şi târgurile Grădina cu artişti din Bucureşti şi Art Boutique din Sibiu.

luni, 30 mai 2011

Revista Atelierul nr.10, numarul aniversar

Revista Atelierul nr.10, număr aniversar

Haideți să facem o mică incursiune prin paginile numărului 10 al revistei Atelierul. Acest număr este unul cu totul special – celebrăm un an de existență cu cele mai frumoase articole de până acum și nu numai.

Începem cu ponturi pentru organizarea biroului și a spațiului personal de lucru, apoi răspundem la întrebarea Ce parabeni se ascund în cosmeticele pe care le folosim?
Cum știm că îți place să faci cercetări și să înveți mereu lucruri și tehnici noi, avem pentru tine recenzia unei cărți cu totul aparte.
Urmează un pic de marketing sub forma unui ghid de fidelizare a clienților și pentru că ne plac literele și cifrele îți arătăm cum le poți folosi pentru a-ți decora căsuța cu ele.
Ne place să trăim colorat, așa că avem pentru tine și un pic de teorie cromatică, după care vorbim despre acele lucruri indispensabile oricărei femei – perlele și rochia.

Fie că încă mai studiezi sau deja ți-ai început cariera de om mare și de succes sunt unele lucruri care se dovedesc indispensabile chiar și după absolvire.
Avem si un interviu captivant cu un designer talentat – Eoliana, care cu siguranță va fi spre încântarea ta și te va inspira.
Cum vei avansa înspre ultimele pagini ale revistei, îți prezentăm produsele care au câștigat concursul aniversar Atelierul și te răsfățăm cu două rețete minunat illustrate.

Un an de Atelierul, un an împreună cu voi! Sperăm la mai mulți, la fel de frumoși. Revista poate fi citită de pe site-ul www.revista-atelierul.ro
Lectură plăcută!

www.revista-atelierul.ro

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Concurs Atelierul



În aprilie 2010, am început proiectul Revistei Atelierul curioase să aflăm ce înseamnă frumos în handmade și dornice să vă împărtășim și vouă, artizani și cititoare, micile noastre aventuri și descoperiri. Pentru a sărbători împlinirea primului an de Revista Atelierul ne-am unit forțele cu o neobosită slujitoare a frumosului, reprezentanta Oriflame Raluca Roman, în organizarea unui concurs aniversar.

[a] Înscrierea:

(1) Ca să participi te invităm să creezi un obiect handmade care să reprezinte definiția ta personală a FRUMOSULUI și să îl postezi pe pagina ta de Facebook. Primim în concurs accesorii și bijuterii handmade, obiecte decorative, jucării sau orice altceva creat handmade ce definește frumosul din viața ta. Ca să ne anunți de participarea ta la concurs trebuie doar să adaugi pe WALL-ul Revistei Atelierul un LINK către imaginea obiectului creat de tine. Fiecare participant poate înscrie maxim 3 obiecte în concurs.

sau

(2) Dacă nu ai pagină de Facebook, trimite-ne fotografia cu produsul şi numele tău la concurs@revista-atelierul.ro şi noi vom publica în timp real (vom publica în fiecare seară la 23.30 toate imaginile primite în ziua respectivă) imaginea ta pe pagina noastră de Facebook şi în postul concursului de pe revista-atelierul.ro

[b] Perioada de desfășurare:

Perioada în care îți vei putea înscrie creația ta în concurs este 28 aprilie 2011 – 17 mai 2011. Câștigătorii vor fi anunțați pe 20 mai, iar în fiecare marţi seara vor fi anuntaţi câştigătorii voucherelor.

[c] Votarea:

Câștigătorii vor fi desemnați prin votul unui reprezentant Oriflame, votul unui redactor Atelierul și votul publicului. Cel mai votat şi comentat obiect va primi votul publicului, cumulat pe site şi pagina de Facebook.

[d] Participanții:

Concursul este deschis atât creatorilor, cât și admiratorilor de frumos și de handmade.

[e] Premii:

Creatorii de obiecte și accesorii handmade pot câștiga:

Premiul I – Eau de toilette Felicity – Aroma opuletă, luxuriantă, a apei de toaletă Felicity te poartă într-un palat de poveste. Scorţişoara picantă te vrăjeşte, potenţând aroma suculentă, fructată, a notelor de piersică, lămâie şi prună. Iasomia indiană, frezia şi bobocii de floare de portocal crează inima florală, diafană dar persistentă, a acestei arome orientale. Iar vanilia, moscul şi lemnul de santal creează un văl aromat seducător, perfect pentru a fi purtat în apusurile tandre sau nopţile pasionale + o broșă handmade

Premiul II – Trusă de farduri – Cinci farduri pentru pleoape cu textură foarte fină, care permite aplicarea comodă şi rezistenţă la purtare. Pentru buze seducătoare, aceeaşi paletă oferă şi cinci luciuri pentru buze, în nuanţe bogate. Paleta mai conţine şi o oglindă, un aplicator pentru fardul de pleoape şi unul pentru luciul de buze. Dimensiuni: 5 x 15 x 1.3 cm.+ o broșă handmade

Premiul III – Ruj Triple-core – Balsam delicat, luciu sclipitor, culoare intensă – toate în ediţia limitată a rujul Triple Core, într-un ambalaj pe care îl vei adora! Stratul de gloss este în formă de inimioară + o broșă handmade

[f] Și publicul câştigă la concursul Atelierul!

Admiratorii obiectelor înscrise în concurs vor putea comenta pe postul din revista-atelierul.ro și comenta şi vota pe pagina Facebook a Revistei Atelierul, iar cele mai frumoase și interesante comentarii vor fi premiate cu câte 2 vouchere pe săptămână și invitații la cursuri de machiaj.

Dacă sunteţi interesate şi de alte produse Oriflame în afară de cele oferite prin acest concurs, Raluca Roman vă răspunde la orice întrebare.

luni, 18 aprilie 2011

Revista Atelierul nr. 9



Revista Atelierul nr. 9 Ediţia de Paşte

Mai e puțin până la Paște și Atelierul vă ajută să puteți la punct detaliile finale pentru
marea sărbătoare.

Cine a terminat deja curățenia de primăvară se poate răsfăța cu tutorialele noastre handmade pentru coșulețe, ouă din fetru și vaze decorative. Cine are emoții pentru masa de Paște se poate baza pe sfaturile iepurașilor Atelierul care au scris un articol
super-special despre maniere, etichete și bucurii iar pentru cine chiar se-ncumetă să prepare un ospăț pentru familie, Gabriela Iancu ne-a împărtășit câteva rețete descoperite în frumoasa Italie, numai bune de-ncercat pe rubedenii.

Tot în numărul acesta inaugurăm o nouă rubrică – a recenziilor de produse handmade – și abordăm problema feedback-ului negativ, cum îl înțelegem și ce răspuns e potrivit.
Și pentru că știm cât de greu e să gasești cadoul potrivit pentru cei dragi, Daria ne-a pregătit showcase-uri cu produse handmade, iar Mihaela ne recomandă accesoriile handmade create de Letiția Pintilie.

www.revista-atelierul.ro
http://issuu.com/atelierul/docs/atelierul_no_9

vineri, 1 aprilie 2011

Atelierul te invita in Biblioteca Vie



Te-ai intrebat vreodata cum isi alege cuvintele un poet? Esti curios sa afli ce face producatorul unui film? Vrei sa stii cat repeta un muzician in fiecare zi? Sau cum isi gaseste un artizan inspiratia?
Cu ocazia implinirii primului an de existenta, Atelierul impreuna cu ART Fusion iti dau sansa sa afli raspunsurile la aceste intrebari si la multe altele, petrecand o zi “citind” oameni creativi, intr-o editie speciala a Bibliotecii Vii.
Te asteptam sambata pe 9 aprilie, in Stamba cafe & more (Str. Dianei nr 11, zona Piata Rosetti) de la ora 15:00 si la afterparty cu Erik Szasz [electrofunk] si Tone Tavi [electroswing]. Intrarea la petrecerea de seara este 10 lei cu o bere Holsten inclusa.
Biblioteca Vie functioneaza ca o biblioteca obisnuita – cititorii vin si imprumuta carti pentru o perioada limitata de timp. Dupa ce citesc cartile, le returneaza in biblioteca, si daca vor, pot sa mai imprumute o carte.

Exista insa un aspect important: cartile sunt fiinte umane care se folosesc de cunostintele si experienta lor intr-un domeniu creativ pentru a intra intr-un dialog personal cu cititorul.
In editiile trecute Biblioteca Vie avea ca scop principal infirmarea prejudecatilor despre anumite grupe de oameni. De aceasta data vrem sa facem o Biblioteca Vie creativa, in care cititorii sa poata cunoaste scena culturala bucuresteana din interior, dialogand cu: artisti plastici, scriitori, designeri, muzicieni, dansatori, galeristi, actori etc.
Iar pentru ca sarbatorim un an alaturi de Revista Atelierul “cartile” artizani vor expune in cadrul Bibliotecii Vii obiectele si accesoriile handmade create de ele.

www.revista-atelierul.ro

duminică, 20 martie 2011

revista Atelierul likes artizani

vineri, 18 martie 2011